»
Resurse » Editoriale » Moralitatea în misiune (Nevoia de fairplay)

Moralitatea în misiune (Nevoia de fairplay)

„Spuneți sănătate Priscilei și lui Acuila, tovarășii mei de lucru în Hristos Isus, care și-au pus capul în joc, ca să-mi scape viața. Le mulțumesc nu numai eu, dar și toate Bisericile ieșite dintre neamuri.” (Romani 16:2-3)

Când Pavel descrie în epistolele sale slujirea creștină, el o aseamănă cu participarea la competițiile sportive (1 Corinteni 9:24-27; 2 Timotei 2:3-7). Apostolul amintește faptul că în întrecerile atletice nu poți fi încununat dacă nu te-ai luptat după rânduieli; cu alte cuvinte, nu poți primi premiul dacă nu ai respectat regulile jocului. În zilele noastre respectul pentru concurenți și pentru joc se mai numește și fairplay. Dacă fairplay-ul este atât de apreciat în lumea sportului, cu cât mai mult ar trebui să ne preocupe prezența lui în lucrarea noastră creștină?!

Și nu este vorba doar de atât. Cred că ar trebui să ne gândim la acest aspect calitativ al slujirii și pentru a ne asigura că la sfârșit vom fi încununați de către Cel care cunoaște cele mai subtile nuanțe ale motivației noastre. După cum Mântuitorul nostru subliniază în evanghelii, nu putem primi răsplătiri din două surse: și de la oameni și de la Tatăl ceresc. A căuta cu orice preț și cu tot dinadinsul aprecierea oamenilor înseamnă de fapt a renunța deliberat la cununa slavei oferite la sfârșitul alergării. A sluji discret, fără a ne însuși meritele, înseamnă ca prin credință să așteptăm răsplătirile de la sfârșitul timpurilor. Așa că mereu și mereu este important să ne punem întrebarea: de ce facem ceea ce facem? De ce și pentru cine facem ceea ce facem?

Unul dintre domeniile în care Pavel a fost implicat cel mai mult și unde a văzut lipsa de moralitate și de fairplay a fost misiunea. A fost deosebit de îndurerat să vadă cum anumiți slujitori își atribuie merite pentru lucrări pe care nu le-au făcut; sau să vadă cum anumiți apostoli intră peste lucrarea începută de alții... A fost revoltat când a realizat cât de repede au apărut în ogorul misiunii falșii apostoli care slujeau doar din slavă deșartă sau din dorința de câștig și cât de ușor puteau fi amăgiți tinerii credincioși de apariția acestor profitori fără scrupule care pozau în slujitori ai neprihănirii. În special credincioșii din Corint s-au dovedit a fi cei mai naivi în a discerne caracterul slujitorilor. Acolo aproape oricine apărea în adunare și afișa un dram de carismă era primit cu cinste, era răsplătit și adulat. Așa că Pavel a fost nevoit să le descrie cum arată un adevărat atlet al lui Hristos. Acesta – scrie apostolul - continuă alergarea în orice circumstanțe, oricât de vitrege ar fi ele: în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, în bătăi, în onoruri sau în batjocură, în vorbire de rău sau în vorbire de bine... (2 Corinteni 6:3-10).
În misiunea de azi situația nu e prea diferită de cea din timpurile apostolului. Același spirit amăgitor caută să distrugă și să compromită lucrări frumoase și utile, care se fac pretutindeni în lume, pentru că factorii implicați în misiune eșuează în a fi onești unii cu alții sau pentru că nu înțeleg importanța moralității în misiune.

Dincolo de lucrarea și prezența Duhului Sfânt, sunt trei factori importanți în misiunea mondială care fac posibilă existența și dezvoltarea ei: biserica locală, agenția de misiune și misionarul. Când aceștia reușesc să se respecte și să-și recunoască meritele în mod reciproc, atunci lucrarea se dezvoltă sănătos, are succes și este o binecuvântare pentru Împărăție. Dar atunci când parteneriatul nu e așezat pe un postament moral sănătos întreaga lucrare eșuează și toată lumea are de suferit, în special oamenii pierduți de pe câmpurile de misiune care rămân fără șansa de a auzi Evanghelia.

În ceea ce privește agențiile de misiune este vital pentru ele să recunoască și să aprecieze aportul bisericii locale în misiune. Chiar dacă, în cele mai multe situații, nu biserica locală este cea care inițiază trimiterea și susținerea misionarilor, rolul ei este esențial în existența misiunii. Misionarii nu sunt niște extratereștri care au apărut de undeva, din spațiu, în birourile agențiilor de misiune pentru a fi trimiși. Nu! În cele mai multe cazuri ei sunt rodul unei lucrări ample a bisericii locale, care a investit în viețile lor din cele mai timpurii stadii ale existenței lor. Dincolo de aceste resurse umane esențiale pentru misiune trebuie recunoscut faptul că într-o formă sau alta, în mod direct sau individual, cea mai mare parte a resurselor financiare necesare misiunii vin tot din biserica locală. Când agențiile recunosc și onorează bisericile locale pentru aportul lor, acest parteneriat vital pentru dezvoltarea misiunii mondiale devine mai amplu și mai profund. Însă când agențiile își arogă tot meritul pentru ceea ce se întâmplă pe câmpul de misiune, printr-o publicitate exagerată, încrederea pastorilor în misiunea mondială scade.

Bisericile locale ar putea contribui și ele la consolidarea acestui fairplay dacă ar aprecia rolul unic al agențiilor de misiune, în special în procesul de mobilizare, de instruire și de pregătire a logisticii necesare trimiterii și susținerii de misionari.
În sfârșit, misionarii ar trebui cu multă umilință să aprecieze rolul celor de la distanță, biserici sau agenții, care fac posibilă slujirea lor. Ei nu sunt niște staruri ale lumii creștine în jurul cărora se învârte viața spirituală, ci sunt niște slujitori ai bisericii, niște mesaje de dragoste ale bisericii locale trimise spre lumea pierdută. Când se ajunge să se aprecieze rolul fiecăruia în misiune, aceasta crește. Când eșuăm apare gelozia și lucrarea este în primejdie.

Din păcate am văzut atât de mult în ultimii ani cum dorința noastră de a ieși în evidență compromite și distruge lucrarea, cum ispita de a fi apreciați și cunoscuți ne împinge adesea la gesturi absolut lipsite de fairplay față de alți lucrători. Cunosc biserici care se laudă cu misionari pe care nu i-au trimis și pe care nu îi susțin aproape deloc. Am întâlnit organizații care consideră că dacă au trimis un sac de orez undeva, lucrarea de acolo le aparține. Am dat peste tineri care cred că dacă și-au făcut o fotografie cu niște băștinași despuiați, undeva prin Africa, sunt deja misionari... Aceste exemple și multe asemenea lor erodează încrederea în misiune și contribuie la pierderea interesului credincioșilor pentru aceasta.

Misiunea ar arăta altfel dacă am fi onești și nu ne-am lăuda cu munca altora. Misiunea ar arăta altfel dacă am aprecia slujirea celor din jur. Misiunea nu este a noastră. Este a lui Dumnezeu. El, în harul Său, ne-a chemat să fim parteneri cu El și unii cu alții, în a duce mântuirea până la marginile lumii. Cât de frumoase pot fi scrisorile misionare ale lui Pavel! În ele apostolul apreciază munca și slujirea fiecăruia dintre coechipierii lui. Epistola către Romani se încheie cu o listă impresionantă de colaboratori fără de care, recunoaște apostolul, slujirea lui nu ar fi fost posibilă; oameni care s-au sacrificat și care au lucrat din greu pentru înaintarea Evangheliei... Dincolo de chemarea unică și de ungerea specială pe care apostolul Pavel le-a avut, cred că succesul lucrării lui vine și din faptul că și-a onorat și și-a tratat cu respect colaboratorii. A înțeles că misiunea este o muncă de echipă în care fiecare dintre membri este necesar și unde fiecare are un rol esențial în progresul Evangheliei.

Chem bisericile, agențiile și lucrătorii implicați în misiunea mondială la fairplay! Când vom trece peste orgolii și vom aprecia aportul fiecăruia la misiune, lucrarea va fi mai puternică și mai eficientă.
 
Ghiță Rițișan

Editorial Noi Frontiere - vol. 12/nr.2/2015